Romanii de la Transporturi

...Era în vara lui 2004, cu câteva zile înaintea alegerilor locale. Pe un deal din spatele Clujului, pe la Săvădisla, Bombonel tăia pangliga unui şantier astăzi celebru: Autostrada Transilvania. Acţiunea fusese pregătită cam în pripă, motiv pentru care vreo 4 scrappere răscoliseră un deal, urmând îndemnul actorului: „Mircea – fă-te că lucrezi!”. Camioane de tonaj preluau pământul, se învârteau în jurul dealului, lăsau bagajul unde dădea Domnul un unghi mort, şi se întorceau frenetice, în (din?) amintirea „întrecerii socialiste”. La faţa locului se găsea şi cel mai celebru şofer de pe la noi – Mitrea pe nume, care, întrebat de un reporter: „Domul Răzvan [Theodorescu, Ministrul Culturii] a avizat?” răspunde ca la sindicat: „Răzvan să sugă...! Avizează el!...”
Se spune „No news – Bad news”... Dacă ar fi să şi credem ce se spune, arheologia este, de vreo săptămână, vedetă de televiziune. Întâi s-a sesizat d-l Berceanu că „dacii au aflat traseul autostrăzii” (de la şpăgarii de la Minister, presupun)! Ca orice general conştiincios – se gândeşte la ce spune Traian. Exemplul este străvechi: Imperatorul stă între doi sepepişti şi ridică o mână: acolo se sacrifică boii şi se taie pădurea, să facă loc civilizaţiei. Dacii – se opun, dar li se taie capul, iar drumul este construit de armata triumfătoare. Când şi când, printre buştenii de fier-beton, Imperatorul găseşte o tribună şi grăieşte: Am înţeles că oamenii nu vor să-şi vândă terenurile [ieftin]. Dar că instituţiile Statului nu cooperează pentru realizarea unor obiective naţionale... Că se dau nişte avize doar când au ei chef...
Adică Ministerul Culturii... Care nu vrea să dea avizele...
Iată – mă văd nevoit să mă întorc, mult mai repede decât credeam, la tematica arheologului ca Mumă a Pădurii (v. Cocalarul de Huniedooara din aprilie 2009). Nu am să reiau argumentele de acolo. De data această, însă, este cu mult mai grav, fiindcă trompeta buldozerului naţional se face chiar şeful statului. Ca un veritabil pater patriae ce se află, el ştie că „ţara” nu are nevoie de filosofi, ci de tinichigii (atunci de ce a pus un filosof la Cultură? un tinichigiu de speţa Mitrea nu era mai bun?); el ştie că pâinea nu se face cu truela, iar de circ se ocupă alţii, mai calificaţi. Are vreo importanţă că în această ţară există legi care prevăd condiţiile în care se poate face descărcarea de sarcină arheologică? Daca Constituţia a devenit subiect de taifas, de ce ar conta o lege oarecare? Are vreo importanţă că în ţările civilizate ale Europei, din cauza unui sit arheologic se poate suspenda orice investiţie între 5 şi 10 ani?... Să fie la ei! Are importanţă că în Ungaria arheologii pleacă pe teren cu 3 ani înainte de a veni excavatorul? Are vreo importanţă că brambureala pleacă din lipsa de planificare de la iubitul minister? Cum să aibă?? Expert în diversiune, Traian ştie totdeauna pe cine să dea vina. Nu-mi fac nici o iluzie că Cetăţeanul ar fi suficient de vigil, sau că măcar i-ar păsa. Nu-i pasă de lucruri încă şi mai grave.
... Peste câteva ore trebuie să plec pe şantier, în Oltenia. Argumentele sunt acolo, deloc întâmplător, din seria Berceanu, doar că exprimate mai frust. Anul trecut l-am întrebat pe primar dacă noua spălătorie din sat (sic) are autorizaţie de construcţie; s-a uitat la mine ca la un peşte prăjit şi a exclamat: „Dar e a lu’ frate-miu!!”. Aşa-s arheologii. Pricep mai greu. Motiv pentru care la sfârşitul campaniei un şobolan de investitor m-a ameninţat că „mă învaţă carte”.
Nu am scris aceste rânduri pentru a mă plânge, ci pentru a întreba: poţi apăra patrimoniul unei ţări dacă ţara nu vrea?... Una – că nu se poate. Două – chiar merită?
Apostolat?... Cuvânt greu... Pax vobiscum!
Nu am plecat niciodată cu inima grea pe un şantier. Acum îmi vine să despachetez... Sau...