sâmbătă, 6 noiembrie 2010

Un Tra-La-La, Maestre!


S-A STINS FLACĂRA!... geme televizorul. Este cântarea monocordă pe toate posturile la început de week-end. Distinşi oameni de cultură îşi exibă rănile spirituale:
Traian Băsescu: „Am fost doi oameni care am avut opinii politice total diferite, însă în poezia lui Păunescu m-am regăsit, ca de altfel mulţi dintre noi”. Să ne iubim pe tunuri!
Ion Iliescu: A fost un poet marcant, militant, care s-a implicat în viaţa cetăţii”. Nu mai da din mână!
Emil Boc: „Sunt şocat!” (dar nu demisionează)
Gică Hagi: „E o zi tristă pentru România”. Galata combate!
Cornel Dinu (antrenorul procurorilor, stângaciul filosofilor): „Da-i-ar Dumnezeu linişte şi dincolo de moartea de care nu scapă nimeni”. Deci a fost liniştit, Poetul...
Pe SMS curg mesaje fierbinţi la preţ de sărbătoare, 0.8 Euro fără TVA, adică 0.99 Euro preţ final – ieftin ca Praga (da’ ce-i aia pragă, bre?). Se repetă obsesiv, delirant, un apelativ de cununie: Maestre! (Cui ne laşi? Unde te duci? Ce ziseşi?... Maestre, etc). Nici Eminescu nu scapă din troacă: El L-a luat, că se simţea singur (Labiş e în Spania, la căpşuni, iar Stănescu şi-a luat al doilea job la Miliţie). Minunat de monstruos. Comment ça va, Mâitre Michel? Adică ce aspersorul calului or fi şi poeţii ăştia? Care va să zică nişte lăutari. Un LA, maestre! La Revedere!
Ajunge!... Dau pe Descopery. Acolo este emisiunea aia de ştiinţă despre „Welcome to Earth. Population: Zero”. Ştiinţa ocultă despre neliniştile cu care plecăm dincolo de moartea de care nu scapă nimeni
Show must go on?

Evident, nu despre Cenaclul Flacăra am dorit să vorbesc. Eu l-am perceput, atunci, în epocă, drept o maşină de imbecilizare în masă, unde, după o poezemă (are pete...) despre Eminescu se scanda despre Cârmaciu (şi aspersorul lui). Dar, să zicem, eram eu un extremist de centru. Şi, la urma urmei, este doar o linguriţă într-o mare nesărată.
Despre ipocrizie şi despre pupinturism vroiam să vorbesc. Dar mi-a pierit cheful...