În zgomotul provocat de evenimentele evocate în titlul anterior, a trecut aproape neobservată o veste bună (bună??.... poate la Germanos!): Dacian Cioloş a fost nominalizat pentru postul de comisar european pentru agricultură. La ştirile principale de seară de la Antena3, ştirea a venit unde pe locul ‘nşpe, fiind difuzată la 18:26. Atât suntem de confuze.
Ei bine – nimeni nu a crezut. Nici eu nu am crezut, condamnând cerbicia lui Băsescu de a-l nominaliza pe Cioloş, în ciuda avertismentelor că nu are nici o şansă (e primul „minister european”, judecând după buget), după cum m-am exprimat în materialul postat pe 18 octombrie.
Ar fi de aici de extras următoarele învăţăminte:
- se poate întâmpla ca Băsescu să aibă dreptate;
- se poate întâmpla ca eu să nu am dreptate;
- postura noastră de popor damnat, smiorcăindu-se că „toată lumea ne bate (uf! iar a venit vorba...) şi ne persecută”, a fost ridiculizată, fiind obligaţi, de acum, să considerăm că minunata copilărie (a democraţiei) s-a încheiat şi că, în consecinţă, va trebui să ne luăm în serios;
- ar fi de preferat totuşi ca Băsescu să nu mai aibă dreptate;
- ar fi de preferat ca d-l Păturiciu să aibă dreptate (dar să vândă, totuşi, Adevărul);
- Cioloşiada nu înseamnă „ciolaniada”, cum unii dintre dv, grăbiţi, au crezut (ca să vă înşelaţi şi dv, nu numai eu!); este antonimul; sau mimul, ceva;
- dacă anul acesta Moş Niculae vine travestit în Mircea (nu Bricul, ci Geoană), atunci, de Crăciun vine Santa Claus Iohannis, pe bune! călare pe o sticlă de Coca-Cola (cu palinka,... kalinka, ceva...)
vineri, 27 noiembrie 2009
Domnul Păturiciu ca reacţiune
În scandalul zilei, cu „palma din turul II”, se spun multe-multe (am stat câteva ore pe Realitatea FM), şi mai deştepte, şi mai proaste, ca „românul” (ăla cu care vorbeşte Băse). Aş vrea să mă opresc aici strict asupra unui aspect: pionul otrăvit Patriciu.
Dinu Patriciu este unul dintre cei mai bogaţi oameni din această ţară, dacă nu cel mai bogat. Acesta nu ar trebui să fie un stigmat. Ca intelectual, nu am cine ştie ce admiraţie pentru oamenii bogaţi, şi încă mai puţin pentru îmbogăţiţii peste noapte (s-au format iniţial cu mentalitate de sărăntoc, între altele, precum evocatul domn Păturică, din mixul caţavencesc din titlu, iar asta nu are cum să fie bine). Eu respect oamenii care îşi cunosc bine meseria şi o practică performant, fie că vorbim despre un instalator, contabil, poliţist sau fizician. De aceea aş prefera să pot respecta şi un om de afaceri, dacă este performant. Nici nu cred că putem progresa spre o societate bogată şi modernă fără modele veritabile pe tărâmul afacerilor.
Faptul că Patriciu a ajuns cel mai bogat om din ţară, în ciuda adversităţilor de tot felul, ar trebui să-mi creeze certitudinea că este un om om deştept (adică treaz, în primul rând). Episodul cu „palma din turul 2” demonstrează altceva. În primul rând – că Patriciu este un om ranchiunos, ca orice om de rând (ca să nu spun rândaş) şi plăteşte datoriile de acest fel cu cea mai mare dobândă de bale. În al doilea rând, că domnia sa consideră minciuna la fel de naturală precum ploaia (iar recoltele mănoase s-ar datora tocmai ploii, dată pământului „atât cât trebuie”; à propos? cât „trebuie”?), iar explicaţiile livrate în teveu sunt sulfuroase. În al treilea rând, Patriciu este un ipocrit, fiindcă dacă era atât de revoltat de gestul lui Băsescu ar fi trebuit să dea pe trompetă a doua zi „sau să tacă pe veci”. În fine, Patriciu este un strateg politic de Cişmigiu, fiindcă i-a prilejuit lui Băsescu să reintre în rolul persecutatului, cel care i-a adus în 2007 o victorie zdrobitoare.
Până la acest incident, Băsescu nu avea discurs (altul decât penibilul referundum), iar Geoană nu avea nevoie de ajutor, fiindcă oricum câştiga (detaşat). Acum Băsescu are ce trăcăni, iar d-l Geoană are din nou emoţii. Ca noi toţi.
Am un sfat pentru d-l Patriciu şi cei ca el: să-şi vadă de afaceri, că la politică sunt ageamii. Oricum, şi în afaceri am un sfat: să vândă Adevărul, că-i un ziar prost. Sau să-l ţină... Rămâne campania pentru cărţi ieftine, care a fost o reuşită; ca să nu creadă cineva că am ceva împotriva magnatului (îmi repugnă limbajul oriental în lexicul dâmboviţean, folosit de Băsescu, care repetă prosteşte cuvinte pe care nu le înţelege).
Eu mă consider un liberal; unul generic, fără carnet. Este Patriciu un liberal? Iată o întrebare cel puţin jenantă.
Dinu Patriciu este unul dintre cei mai bogaţi oameni din această ţară, dacă nu cel mai bogat. Acesta nu ar trebui să fie un stigmat. Ca intelectual, nu am cine ştie ce admiraţie pentru oamenii bogaţi, şi încă mai puţin pentru îmbogăţiţii peste noapte (s-au format iniţial cu mentalitate de sărăntoc, între altele, precum evocatul domn Păturică, din mixul caţavencesc din titlu, iar asta nu are cum să fie bine). Eu respect oamenii care îşi cunosc bine meseria şi o practică performant, fie că vorbim despre un instalator, contabil, poliţist sau fizician. De aceea aş prefera să pot respecta şi un om de afaceri, dacă este performant. Nici nu cred că putem progresa spre o societate bogată şi modernă fără modele veritabile pe tărâmul afacerilor.
Faptul că Patriciu a ajuns cel mai bogat om din ţară, în ciuda adversităţilor de tot felul, ar trebui să-mi creeze certitudinea că este un om om deştept (adică treaz, în primul rând). Episodul cu „palma din turul 2” demonstrează altceva. În primul rând – că Patriciu este un om ranchiunos, ca orice om de rând (ca să nu spun rândaş) şi plăteşte datoriile de acest fel cu cea mai mare dobândă de bale. În al doilea rând, că domnia sa consideră minciuna la fel de naturală precum ploaia (iar recoltele mănoase s-ar datora tocmai ploii, dată pământului „atât cât trebuie”; à propos? cât „trebuie”?), iar explicaţiile livrate în teveu sunt sulfuroase. În al treilea rând, Patriciu este un ipocrit, fiindcă dacă era atât de revoltat de gestul lui Băsescu ar fi trebuit să dea pe trompetă a doua zi „sau să tacă pe veci”. În fine, Patriciu este un strateg politic de Cişmigiu, fiindcă i-a prilejuit lui Băsescu să reintre în rolul persecutatului, cel care i-a adus în 2007 o victorie zdrobitoare.
Până la acest incident, Băsescu nu avea discurs (altul decât penibilul referundum), iar Geoană nu avea nevoie de ajutor, fiindcă oricum câştiga (detaşat). Acum Băsescu are ce trăcăni, iar d-l Geoană are din nou emoţii. Ca noi toţi.
Am un sfat pentru d-l Patriciu şi cei ca el: să-şi vadă de afaceri, că la politică sunt ageamii. Oricum, şi în afaceri am un sfat: să vândă Adevărul, că-i un ziar prost. Sau să-l ţină... Rămâne campania pentru cărţi ieftine, care a fost o reuşită; ca să nu creadă cineva că am ceva împotriva magnatului (îmi repugnă limbajul oriental în lexicul dâmboviţean, folosit de Băsescu, care repetă prosteşte cuvinte pe care nu le înţelege).
Eu mă consider un liberal; unul generic, fără carnet. Este Patriciu un liberal? Iată o întrebare cel puţin jenantă.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
