sâmbătă, 11 februarie 2012

Naţionalism şi Internaţionalism

Mare invenţie asta, dom´le, Facebook... Poţi participa la o rivuluţie din papuci. Poţi afla dacă clima mondială se încălzeşte sau se răceşte. Poţi afla care dintre prietenii tăi a devenit rinocer... Şi toate astea doar răsfoind link-urile corespondenţilor tăi... Din lista chestiilor pe care le poţi face nu poate lipsi ideea şicoasă, intelectuală, zic, având acces şi la puzderia de aforisme a prietenilor prietenilor tăi... O minunăţie! Păcat că multe intervenţii în spaţiul public trec de nivelul interjecţiilor doar pentru a se înţepeni în miriştea lozincilor. Mirişte, zic, adică locul care a fost, odată, cultivat...
O astfel de experienţă am avut ieri. Subiectul: Naţionalismul. Un subiect despre care mai oricine ştie câte ceva, de pildă că regimul Ceauşescu a fost „naţionalist-comunist”. Corect. Şi cum noi suntem nişte europeni veritabili (neofiţi, fie vorba între noi, adică mai catolici decât catedrala din Barcelona), nu putem decât să condamnăm vehement, cum bine stă neofitului, orice fapt, cuvânt sau pală de vânt care ar putea avea aparenţa unei legături cu comunismul. Naţionalismul, mon cher, este printre ele.
Iată deci ce posta ieri un domnişor: „problema nationalismului porneste de la insasi conceptul de natiune, care e o constructie teoretica si chiar imaginara, ca si multe altele din istoria politica a lumii”. Ortografia în original, la pachet cu ideile monumentale. "Însuşi conceptul..." ar fi fost în limba română.
Care va să zică, conceptul de naţiune este imaginar... Am binişor peste 50 de ani, am auzit multe prostii, dar ceva atât de stupid – nu îmi aduc aminte. Naţiunea franceză, de pildă, este o ficţiune! M-a lăsat fără aer... Unde e multă carte – e şi multă prostie, se zice în popor (da, acelaşi popor care spune ai carte – ai parte). Nu are rost, desigur, să comentăm îndelung erori ale naturii, ale sistemului de învăţământ sau ale sistemului de operare; mă tem însă că în zonă s-a instalat o confuzie păgubitoare.
Comunismul a reuşit să compromită şi alte concepte, atât de rău că pot părea unora nişte ficţiuni inventate de tartorii lui Lavrentiy Beria. Munca, de pildă (Arbeit macht frei – fiindcă marile spirite se întâlnesc), sau Educaţia (în închisorile comuniste erai re-educat), sau Cultura (asociată excesiv cu atributul „socialistă”). Dar ce am fi fără muncă, educaţie şi cultură? Sau fără Ţară? Să conteze atât de puţin pentru „omul nou” – pe care Ceauşescu îl visa, şi, iată, a triumfat postum – pământul în care şi-a îngropat bunicii? Sau limba în care visează?
Desigur, în numele ţării, a naţiunii, sau credinţei (ortodoxe, de exemplu) s-au făcut multe nemernicii. Pomelnicul lor este nesfârşit. Lecturile din Lucian Boia sunt recomandate tinerilor care doresc să înveţe ceva despre arta diversiunii, despre manipularea maselor. Se pot recomanda şi alte lecturi, de pildă Florin Curta, care coboară analiza până la originile Europei moderne (post-romane), cea în care trăim, cea a... naţiunilor (există un concept antic, uşor distinct, dar nu voi dezvolta aici), şi care, în esenţă, spune că ideologia naţională este o invenţie, mai exact o manipulare a Tradiţiei, în beneficiul unui grup.
Da. Naşterea naţiunilor reprezintă un subiect aproape la fel de pasionant precum moartea lor. Nimic nu e veşnic, nu-i aşa?... Să trecem însă peste teorie, care poate fi prea grea pentru multă lume, şi să revenim în cotidian. Să zicem că ai o datorie în bancă..., şi te trezeşti că, peste noapte, s-a modificat dobânda şi vreo patru comisioane. Te gândeşti să reclami asta Guvernului Mondial?... Nu ar fi caraghios? Păi sunt băncile lor!... Te-ai înzăpezit la Pietroasele şi mai ai baterie de un telefon?... Unde suni? La Comisia Europeană sau la 112?... Vremuri grele, probleme neaşteptate. Când vă va fi mai greu, de la cine aşteptaţi izbăvirea? E doar o întrebare la care ar trebui să reflectăm. Suntem pregătiţi să aruncăm la gunoiul istoriei numele de român? Cine suntem noi, în secunda doi? Anonimii din Internaţionala? Alo?...