joi, 10 iunie 2010

Şoferul Domnului Ministru

Ieşeam ieri cu maşina din curtea fabricii. Stătuse în soare şi ardea tot. Am dat ambele geamuri până jos şi am pornit ventilatorul la maxim (acţiuni care nu se potrivesc, dar care demonstrează cât de cald era). Am luat virajul de la Stavropoleos cu viteza I, ca să mă strecor printre maşini şi oameni. În faţă la Caru cu Bere – puzderie de turişti, ca un roi de muşte redat cu încetinitorul. Din spatele muştelor – piaza rea: un WV negru, nou-nouţ, o limuzină, ca să fiu mai exact; făcea din faruri, disperat, să-i fac pârtie. Mă uit în oglindă – în spatele meu altă rablă de consum venea spre mine. Doi în marche arrière pentru o limuzină? Pe căldura aia?...
Cei care citesc aproape sigur cunosc strada: îngustă, cu parcare ilegală pe ambele părţi şi un carosabil util de lăţimea unei maşini. Iată-ne deci faţă în faţă, bară la bară. Am aprins o ţigară şi m-am pregătit de aşteptare. La câteva secunde se dă jos, de pe locul mortului, un mort; pardon, un gras în costum de mort. Vine spre mine, clătinându-se ca o raţă. Are faţă de budincă, ochi mici de viezure, transpiră abundent şi îmi aduce în minte, spontan, noţiunea de „activist de partid”.
„Nu vrei să faci loc, hai??”... Răsuflă pentru a doua frază. „Ce? Era greu să dai în spate 30 de m?!”
„Puteaţi face acelaşi lucru”, zic eu, simplu.
„Şi ai intrat şi pe sens interzis”, întoarce el la obiect.
Fraier cum mă ştiu, mă ia prin surprindere întotdeauna argumentaţia tâmpită, şi mă enervez: „De unde sens interzis?? Visezi?”
Pleacă. Spre spatele meu, unde avea treburi...
Nu mai trag două fumuri şi de dincolo de parbrizul fumuriu se iţeşte şoferul. La şpiţ, fecior de la ţară pricopsit, 30 de ani cel mult. Imi zice: „Aşa mă?... L-ai făcut pe dom’ Ministru să meargă pe jos!”
Urmează discuţia despre cine avea prioritate. După cartea mea, la înghesuiala aia, întotdeauna cine iese. Dar nu are rost.
„Auzi, bă? Am primit ordin de la domnu Ministru să nu mişc maşina”. Râde şi pleacă. Tot spre spate.
Asta este, zic. Măcar nu stau singur... În spatele meu deja era coadă. Încep clacsoanele. Clienţii de la terasă – aflaţi la mai puţin de 2 metri de incindent – încep să protesteze. Clacsoanele atrag un poliţai. Se duce glonţ spre WV, cu gânduri vădite de ceartă, dar constată că nu are cu cine. „Unde-i ăsta??” – mă întreabă....
Şi pleacă după el. Nu termin ţigara – şi îi văd pe amândoi revenind la locul faptei. Şoferul Domnului Ministru gesticula periculos, pe strada foarte aglomerată. Poliţaiul avea o faţă de-aia „gata de acţiune” şi se abţinea cu greu să nu i-o tragă în muştiuc. Eu îi zâmbesc domnului şofer, şăgalnic, pe un cor de fluierături. Tânărul din maşina din spate era cam cătrănit şi dondănea, mai-mai să sară peste rândul poliţistului. De pe terasă aud un glas: „Băi! Du-te după Dom’ Ministru, că nu poate umbla singur pe jos!”.
WV-ul dă cu spatele, încet. Se opreşte înainte de barieră, lăsând un interval cât să treci cămila prin urechile acului, şi-mi zice: „Zi mă! Eşti mândru de ce ai făcut?”...

Nu aş fi comentat acest mic incident de trafic, dacă nu mi s-ar fi părut că rezumă, simbolic, ceea ce se întâmplă cu noi zilele acestea.