joi, 24 noiembrie 2011

Standarde

Trăim o realitate amuţitoare; am şi amuţit câteva luni. Că am avut şi diverse alte treburi, mai interesante decât văicăreala în piaţa publică – e drept; că nu am avut deloc ghes la vorbă – e tot drept. Că despre ce standarde – că veni vorba, azi – ar putea fi vorba? Standarde de calitate? Sau standarde de viaţă? Sau standarde manageriale? ...
Azi am primit două exemple de standarde care, în sfârşit, m-au făcut să zâmbesc. Prostănacu´s-a dus la Dăbuleni, să pună de o revoluţie cu sâmburi verzi în politichia noastră de măgaritar. Azi în Dăbuleni, mâine-n toată piaţa ... mă rog, nici oltenii nu au găsit rima, care nu, nu e nici sub apă, pentru că pur şi simplu nu e.
Al doilea exemplu e demn de un Guiness Book în versiunea ionesciană.  Un tânăr student se întâlneşte în lift cu o „elevă”. Salivează, blochează liftul şi o lucrează. Ea, săraca, ce să facă? (Că dacă avea cuţit?). Stă şi suferă. Pentru bună purtare, la sfârşit, el îi lasă o... carte de vizită. Atât era de sigur că făcuse impresie bună! Evident, i-a dat întâlnire o poliţistă...
Acum, sunt destul de sigur că vă întrebaţi de ce am făcut caz de lucruri atât de prosteşti, care se întâmplă de la Adam şi Eva (ei... dacă ar fi fost lifturi...). Mie morala mi se pare simplă : purtaţi în ghiozdane numai pepeni, şi nu daţi niciodată cărţi de vizită! V-ar putea suna un jandarm în week-end, să vă faceţi datoria de voluntar (că dacă...?).