Băsescu dă liber la distrugerea siturilor arheologice! Pe faţă şi foarte explicit (vezi, la rubrica alăturată „Cotidiene”, titlul „Dezlegare de la Cotroceni”).
Am să vă scutesc de pretenţioase consideraţii teoretice. Pe scurt – iubitul nostru preşedinte (statistic vorbind...) doreşte schimbarea legislaţiei de asemenea natură încât, pentru marile investiţii (precum autostrăzile) să... (o să vedem). El nu are nimic cu „istoria”, dar priveşte, cu ochii lui de oţel, spre viitorul de aur! Este limpede că dacă rămâne la putere va putea schimba şi legislaţia, oricât s-ar opune (să zicem) Ministerul Culturii, adică organul desemnat de lege să protejeze patrimoniul.
Problema este, pe de o parte, una morală, şi iată cât de simplă: poate, sau vrea statul român să impună cetăţenilor de rând să respecte patrimoniul istoric, dacă statul român doreşte să fie exceptat de la reguli?
Un alt aspect de care cu siguranţă Cârmaciul nu a ţinut cont este că România nu mai este, de ceva vreme, de capul ei, că este parte a Uniunii Europene, dar este şi semnatara unor convenţii internaţionale pe care s-a obligat să le respecte.
Lista regulilor care ar trebui respectate este foarte lungă şi nu doresc să plictisesc pe nimeni, cu atât mai puţin persoane cu multe „responsabilităţi” (în cazul în care s-ar deranja să citească). Să dăm doar câteva exemple, care ar putea fi ilustrative:
ICOMOS: (…) legislation should require full archaeological investigation and documentation in cases where destruction of the archaeological heritage is authorised (Art.3) and further on the Art.5 stipulate that the archaeological knowledge is based on scientific investigation embracing a whole range of methods from… to total excavation. Excavation should be carried out on sites and monuments threatened by development, land use change, looting, or natural deterioration.
Valletta: (…) if projects has to go ahead, so adequate time will be given “for an appropriate scientific study to be made of the site” (Art.5).
Pentru cei care eventual nu citesc engleză am să rezum: legislaţia trebuie să cuprindă prevederea cercetării integrale a zonei unde siturile istorice urmează a fi distruse, situaţie valabilă inclusiv pentru situri care sunt ameninţate din cauze naturale (na – belea!); în cazul în care proiectul [de investiţii] trebuie continuat, va fi acordat timpul necesar pentru o cercetare ştiinţifică adecvată.
Nu sunt jurist, dar cred că există şi un aspect penal în delirul prezidenţial: preşedintele spune românilor că trebuie să nu respecte legea! Sigur – nu explicit, dar instigarea este evidentă. Interesul mercantil trebuie să stea deasupra oricărui alt considerent, crede domnia sa. Socoteală proastă! Nimeni nu poate fi respectat dacă nu îşi respectă propriul trecut, fiindcă, deliberat sau nu, renunţă la identitatea sa pentru una fictivă (prezidenţială, de exemplu). Ideea cu “progresul” este una pe care europenii o cunosc: a venit totdeauna de la regimuri dictatoriale.
Lansez arheologilor invitaţia de a se solidariza explicit pentru a împiedica punerea în practică a unor astfel de planuri, indiferent că Băse câştigă sau pierde. Şi fiindcă argumentele de bun simţ nu prea servesc la nimic, iar cele arheologice – nici atât, trebuie să ne concentrăm pe simţul mimetic al românilor. Haideţi să le arătăm care este legislaţia şi practica în statele europene!
Vă aştept cu mesaje, fie ca răspuns la acest mesaj, fie pe adresa mea personală de e-mail (eusteo@gmail.com). Pot crea conturi de utilizator (pe acest blog) tuturor celor care doresc să ia atitudine. Dacă vor fi suficiente solicitări putem deschide un blog specializat pe probleme de protecţie a patrimoniului.
luni, 24 august 2009
vineri, 10 iulie 2009
Romanii de la Transporturi
...Era în vara lui 2004, cu câteva zile înaintea alegerilor locale. Pe un deal din spatele Clujului, pe la Săvădisla, Bombonel tăia pangliga unui şantier astăzi celebru: Autostrada Transilvania. Acţiunea fusese pregătită cam în pripă, motiv pentru care vreo 4 scrappere răscoliseră un deal, urmând îndemnul actorului: „Mircea – fă-te că lucrezi!”. Camioane de tonaj preluau pământul, se învârteau în jurul dealului, lăsau bagajul unde dădea Domnul un unghi mort, şi se întorceau frenetice, în (din?) amintirea „întrecerii socialiste”. La faţa locului se găsea şi cel mai celebru şofer de pe la noi – Mitrea pe nume, care, întrebat de un reporter: „Domul Răzvan [Theodorescu, Ministrul Culturii] a avizat?” răspunde ca la sindicat: „Răzvan să sugă...! Avizează el!...”
Se spune „No news – Bad news”... Dacă ar fi să şi credem ce se spune, arheologia este, de vreo săptămână, vedetă de televiziune. Întâi s-a sesizat d-l Berceanu că „dacii au aflat traseul autostrăzii” (de la şpăgarii de la Minister, presupun)! Ca orice general conştiincios – se gândeşte la ce spune Traian. Exemplul este străvechi: Imperatorul stă între doi sepepişti şi ridică o mână: acolo se sacrifică boii şi se taie pădurea, să facă loc civilizaţiei. Dacii – se opun, dar li se taie capul, iar drumul este construit de armata triumfătoare. Când şi când, printre buştenii de fier-beton, Imperatorul găseşte o tribună şi grăieşte: Am înţeles că oamenii nu vor să-şi vândă terenurile [ieftin]. Dar că instituţiile Statului nu cooperează pentru realizarea unor obiective naţionale... Că se dau nişte avize doar când au ei chef...
Adică Ministerul Culturii... Care nu vrea să dea avizele...
Iată – mă văd nevoit să mă întorc, mult mai repede decât credeam, la tematica arheologului ca Mumă a Pădurii (v. Cocalarul de Huniedooara din aprilie 2009). Nu am să reiau argumentele de acolo. De data această, însă, este cu mult mai grav, fiindcă trompeta buldozerului naţional se face chiar şeful statului. Ca un veritabil pater patriae ce se află, el ştie că „ţara” nu are nevoie de filosofi, ci de tinichigii (atunci de ce a pus un filosof la Cultură? un tinichigiu de speţa Mitrea nu era mai bun?); el ştie că pâinea nu se face cu truela, iar de circ se ocupă alţii, mai calificaţi. Are vreo importanţă că în această ţară există legi care prevăd condiţiile în care se poate face descărcarea de sarcină arheologică? Daca Constituţia a devenit subiect de taifas, de ce ar conta o lege oarecare? Are vreo importanţă că în ţările civilizate ale Europei, din cauza unui sit arheologic se poate suspenda orice investiţie între 5 şi 10 ani?... Să fie la ei! Are importanţă că în Ungaria arheologii pleacă pe teren cu 3 ani înainte de a veni excavatorul? Are vreo importanţă că brambureala pleacă din lipsa de planificare de la iubitul minister? Cum să aibă?? Expert în diversiune, Traian ştie totdeauna pe cine să dea vina. Nu-mi fac nici o iluzie că Cetăţeanul ar fi suficient de vigil, sau că măcar i-ar păsa. Nu-i pasă de lucruri încă şi mai grave.
... Peste câteva ore trebuie să plec pe şantier, în Oltenia. Argumentele sunt acolo, deloc întâmplător, din seria Berceanu, doar că exprimate mai frust. Anul trecut l-am întrebat pe primar dacă noua spălătorie din sat (sic) are autorizaţie de construcţie; s-a uitat la mine ca la un peşte prăjit şi a exclamat: „Dar e a lu’ frate-miu!!”. Aşa-s arheologii. Pricep mai greu. Motiv pentru care la sfârşitul campaniei un şobolan de investitor m-a ameninţat că „mă învaţă carte”.
Nu am scris aceste rânduri pentru a mă plânge, ci pentru a întreba: poţi apăra patrimoniul unei ţări dacă ţara nu vrea?... Una – că nu se poate. Două – chiar merită?
Apostolat?... Cuvânt greu... Pax vobiscum!
Nu am plecat niciodată cu inima grea pe un şantier. Acum îmi vine să despachetez... Sau...
Se spune „No news – Bad news”... Dacă ar fi să şi credem ce se spune, arheologia este, de vreo săptămână, vedetă de televiziune. Întâi s-a sesizat d-l Berceanu că „dacii au aflat traseul autostrăzii” (de la şpăgarii de la Minister, presupun)! Ca orice general conştiincios – se gândeşte la ce spune Traian. Exemplul este străvechi: Imperatorul stă între doi sepepişti şi ridică o mână: acolo se sacrifică boii şi se taie pădurea, să facă loc civilizaţiei. Dacii – se opun, dar li se taie capul, iar drumul este construit de armata triumfătoare. Când şi când, printre buştenii de fier-beton, Imperatorul găseşte o tribună şi grăieşte: Am înţeles că oamenii nu vor să-şi vândă terenurile [ieftin]. Dar că instituţiile Statului nu cooperează pentru realizarea unor obiective naţionale... Că se dau nişte avize doar când au ei chef...
Adică Ministerul Culturii... Care nu vrea să dea avizele...
Iată – mă văd nevoit să mă întorc, mult mai repede decât credeam, la tematica arheologului ca Mumă a Pădurii (v. Cocalarul de Huniedooara din aprilie 2009). Nu am să reiau argumentele de acolo. De data această, însă, este cu mult mai grav, fiindcă trompeta buldozerului naţional se face chiar şeful statului. Ca un veritabil pater patriae ce se află, el ştie că „ţara” nu are nevoie de filosofi, ci de tinichigii (atunci de ce a pus un filosof la Cultură? un tinichigiu de speţa Mitrea nu era mai bun?); el ştie că pâinea nu se face cu truela, iar de circ se ocupă alţii, mai calificaţi. Are vreo importanţă că în această ţară există legi care prevăd condiţiile în care se poate face descărcarea de sarcină arheologică? Daca Constituţia a devenit subiect de taifas, de ce ar conta o lege oarecare? Are vreo importanţă că în ţările civilizate ale Europei, din cauza unui sit arheologic se poate suspenda orice investiţie între 5 şi 10 ani?... Să fie la ei! Are importanţă că în Ungaria arheologii pleacă pe teren cu 3 ani înainte de a veni excavatorul? Are vreo importanţă că brambureala pleacă din lipsa de planificare de la iubitul minister? Cum să aibă?? Expert în diversiune, Traian ştie totdeauna pe cine să dea vina. Nu-mi fac nici o iluzie că Cetăţeanul ar fi suficient de vigil, sau că măcar i-ar păsa. Nu-i pasă de lucruri încă şi mai grave.
... Peste câteva ore trebuie să plec pe şantier, în Oltenia. Argumentele sunt acolo, deloc întâmplător, din seria Berceanu, doar că exprimate mai frust. Anul trecut l-am întrebat pe primar dacă noua spălătorie din sat (sic) are autorizaţie de construcţie; s-a uitat la mine ca la un peşte prăjit şi a exclamat: „Dar e a lu’ frate-miu!!”. Aşa-s arheologii. Pricep mai greu. Motiv pentru care la sfârşitul campaniei un şobolan de investitor m-a ameninţat că „mă învaţă carte”.
Nu am scris aceste rânduri pentru a mă plânge, ci pentru a întreba: poţi apăra patrimoniul unei ţări dacă ţara nu vrea?... Una – că nu se poate. Două – chiar merită?
Apostolat?... Cuvânt greu... Pax vobiscum!
Nu am plecat niciodată cu inima grea pe un şantier. Acum îmi vine să despachetez... Sau...
marți, 30 iunie 2009
Ginel
Când întreabă un „bucureştean” unde este Muzeul Naţional, i se spune, invariabil, că „vis-à-vis de CEC-ul mare”. Acolo este o stradă, de fapt, Stavropoleos pe nume, iar pe stradă – Carul cu Bere. De aceea, la întrebare s-ar putea răspunde, la fel de bine – „unde s-a răsturnat Caru cu Bere”... Parcă aud: „Bine că esti tu deştept!”
De Car se leagă multă istorie a „mânir”, după expresia savuroasă a unui om de ştiinţă. Mă voi opri la un singur caz, pe nume Ginel. Un nume mititel cu o poveste mare. Mă gândesc că dacă are o soră – ar trebui să se cheme Rosé. Ginel este Beefeater pe româneşte, stropit cu mult Borsec.
Cu câteva săptămâni în urmă a venit la mine, cu fălcile încleştate, gata de orice (la întâlnirea cu Balauru). Vroia o legitimaţie nouă, că pe cea veche – sanchi! – o pierduse. Dar să nu mai scriu pe ea „muzeograf”, că el este „cercetător”. Am încremenit. Sincer. Nici nu am avut replică. Ştiam că shit happen’, dar nu-ţi poţi reprezenta chiar toate nefăcutele care vin.
Cu ani în urmă (2005 sau 2006) am încercat să propun direcţiunii un set de criterii pentru promovarea într-o funcţie de cercetare. Nu a convenit. Dacă oamenii promovează pe merit – ei, Directorii, ce rol ar mai avea?...
Să vedem ce a ieşit. Ginel este doar un caz. S-a întâmplat să semneze un articol, în Muzeul Naţional (A physical and moral portrait of Balkan Vlachs in historical sources (IXth-XIIth centuries), MN 20, 2008), pe limba lui Beefeater deci. S-a întâmplat, iarăşi, să mă intereseze chestiunea (izvoare despre vlahi în veacul IX???? Woooow!!).
Nu am să fac o „recenzie”, că nu merită. Am amintesc doar scrântelile de limbă engleză (pentru tsar foloseşte, alternativ, ba csar, ba czar), dar nu ar fi asta chiar o problemă. Problemă este că nu ştie istorie. Ne-o cântă tot pe cea veche, cu prăbuşirea limes-ului roman (pe care îl numeşte border, ca la trotuar) ca urmare a rebeliunii lui Phocas (p. 4 cu nota 2), ceea ce înseamnă că degeaba şi-au răcit gura zeci de arheologi şi istorici, în ultimele două decenii... Ginel se foloseşte de „mărturia” lui Constantin Porphyrogenetul despre coloniştii romani aduşi (?) de „Diocleţian” (sic) în Dalmatia (de ce nu „Dalmaţia”??), care ar fi deci „romani” şi aşa se numesc „până în zilele noastre” (adică ale împăratului istoric), pentru a argumenta că numele a fost utilizat de sursele bizantine pentru a desemna „românii”. Ginel ar trebui să ştie, dar nu ştie, că învăţatul împărat nu făcea „istoriografie”, ci politică, deci nu amintea de capitala imperială a lui Diocletian decât pentru a-şi aroga drepturi la care doar visa, în fosta provincie Pannonia, aşa cum, de pildă, povesteşte migraţia croaţilor şi a sîrbilor doar pentru a-şi clama suveranitatea în Balcanii de vest. Ce legătură are asta cu „românii”? Borsec! Ca şi „dacii” cu „besii” („dacii” din Dacia Ripensis, ficior!).
Dar cel mai tare se răfuieşte Ginel cu defăimătorii de neam, care le pun nume de ocară, precum „nomazi”, „ciobani” şi alte alea. Să citim împreună: Our source reveals how the Vlachs in the Rhino valley used to travel „with their women and children“ a key element proving their non-nomad trait and their desire to settle down (p. 5). Remarcabil raţionament!
Dar cine sunt vlahii ăştia de pe râul Rhino? Pe Net veţi găsi un singur râu Rhino, în Kenia, unde se face sportul extrem de plăcut zis în popor safari. Ne explică tot Ginel, la pagina 4: Vlahorinhinii sunt vlahii care trăiesc pe valea Rhino. Antologic! Prostia este luată din Fontes IV (p. 7, sub semnătura lui H. Mihăescu), dar la ce bun un „cercetător”, dacă nu să fie atent pe unde calcă? Documentul care „atestă” vlahii „la mijlocul veacului IX” (doar fiindcă aminteşte de tulburările iconoclaste) este din secolul ... XVII (S. Brezeanu, Istoria imperiului bizantin, 2007, 146), textul fiind considerat o interpolare târzie în Miracolele Sf. Dimitrie (Madgearu, Continuitate..., 1997, 191-193), produs oricum al confuziilor pe care trecerea unui mileniu le produce (rynchinii sunt slavii de jurul Thessalonicului, în veacul VII, nu un râu..., ca şi sagudaţii din poveste, aşa că de ce ar veni „vlachorynchinii” de la Dunăre??). Textul respectiv nu „atestă” absolut nimic, fiindcă nu vlahii au cucerit Balcanii din mâna împăraţilor romani; el reflectă doar resentimentele pe care agitaţii vlahi le trezeau călugărilor de la Muntele Athos. „Poporul din căruţă” este doar amintirea tulbure a migraţiilor, iar „migratorii” veacului XVII erau vlahii.
Morala: Dacă ar fi existat un comitet de redacţie care să-şi facă treaba, recenzenţi de specialitate – aşa cum se pretinde revistelor de specialitate care visează „indexarea” – atunci acest articol (care este, cel mult, un „conspect” stângaci din Brezeanu) nu ar fi apărut, iar Ginel nu ar fi pretins că ar putea fi, vreodată, „cercetător”.
Dar cu Caru ce-aţi avut?...
De Car se leagă multă istorie a „mânir”, după expresia savuroasă a unui om de ştiinţă. Mă voi opri la un singur caz, pe nume Ginel. Un nume mititel cu o poveste mare. Mă gândesc că dacă are o soră – ar trebui să se cheme Rosé. Ginel este Beefeater pe româneşte, stropit cu mult Borsec.
Cu câteva săptămâni în urmă a venit la mine, cu fălcile încleştate, gata de orice (la întâlnirea cu Balauru). Vroia o legitimaţie nouă, că pe cea veche – sanchi! – o pierduse. Dar să nu mai scriu pe ea „muzeograf”, că el este „cercetător”. Am încremenit. Sincer. Nici nu am avut replică. Ştiam că shit happen’, dar nu-ţi poţi reprezenta chiar toate nefăcutele care vin.
Cu ani în urmă (2005 sau 2006) am încercat să propun direcţiunii un set de criterii pentru promovarea într-o funcţie de cercetare. Nu a convenit. Dacă oamenii promovează pe merit – ei, Directorii, ce rol ar mai avea?...
Să vedem ce a ieşit. Ginel este doar un caz. S-a întâmplat să semneze un articol, în Muzeul Naţional (A physical and moral portrait of Balkan Vlachs in historical sources (IXth-XIIth centuries), MN 20, 2008), pe limba lui Beefeater deci. S-a întâmplat, iarăşi, să mă intereseze chestiunea (izvoare despre vlahi în veacul IX???? Woooow!!).
Nu am să fac o „recenzie”, că nu merită. Am amintesc doar scrântelile de limbă engleză (pentru tsar foloseşte, alternativ, ba csar, ba czar), dar nu ar fi asta chiar o problemă. Problemă este că nu ştie istorie. Ne-o cântă tot pe cea veche, cu prăbuşirea limes-ului roman (pe care îl numeşte border, ca la trotuar) ca urmare a rebeliunii lui Phocas (p. 4 cu nota 2), ceea ce înseamnă că degeaba şi-au răcit gura zeci de arheologi şi istorici, în ultimele două decenii... Ginel se foloseşte de „mărturia” lui Constantin Porphyrogenetul despre coloniştii romani aduşi (?) de „Diocleţian” (sic) în Dalmatia (de ce nu „Dalmaţia”??), care ar fi deci „romani” şi aşa se numesc „până în zilele noastre” (adică ale împăratului istoric), pentru a argumenta că numele a fost utilizat de sursele bizantine pentru a desemna „românii”. Ginel ar trebui să ştie, dar nu ştie, că învăţatul împărat nu făcea „istoriografie”, ci politică, deci nu amintea de capitala imperială a lui Diocletian decât pentru a-şi aroga drepturi la care doar visa, în fosta provincie Pannonia, aşa cum, de pildă, povesteşte migraţia croaţilor şi a sîrbilor doar pentru a-şi clama suveranitatea în Balcanii de vest. Ce legătură are asta cu „românii”? Borsec! Ca şi „dacii” cu „besii” („dacii” din Dacia Ripensis, ficior!).
Dar cel mai tare se răfuieşte Ginel cu defăimătorii de neam, care le pun nume de ocară, precum „nomazi”, „ciobani” şi alte alea. Să citim împreună: Our source reveals how the Vlachs in the Rhino valley used to travel „with their women and children“ a key element proving their non-nomad trait and their desire to settle down (p. 5). Remarcabil raţionament!
Dar cine sunt vlahii ăştia de pe râul Rhino? Pe Net veţi găsi un singur râu Rhino, în Kenia, unde se face sportul extrem de plăcut zis în popor safari. Ne explică tot Ginel, la pagina 4: Vlahorinhinii sunt vlahii care trăiesc pe valea Rhino. Antologic! Prostia este luată din Fontes IV (p. 7, sub semnătura lui H. Mihăescu), dar la ce bun un „cercetător”, dacă nu să fie atent pe unde calcă? Documentul care „atestă” vlahii „la mijlocul veacului IX” (doar fiindcă aminteşte de tulburările iconoclaste) este din secolul ... XVII (S. Brezeanu, Istoria imperiului bizantin, 2007, 146), textul fiind considerat o interpolare târzie în Miracolele Sf. Dimitrie (Madgearu, Continuitate..., 1997, 191-193), produs oricum al confuziilor pe care trecerea unui mileniu le produce (rynchinii sunt slavii de jurul Thessalonicului, în veacul VII, nu un râu..., ca şi sagudaţii din poveste, aşa că de ce ar veni „vlachorynchinii” de la Dunăre??). Textul respectiv nu „atestă” absolut nimic, fiindcă nu vlahii au cucerit Balcanii din mâna împăraţilor romani; el reflectă doar resentimentele pe care agitaţii vlahi le trezeau călugărilor de la Muntele Athos. „Poporul din căruţă” este doar amintirea tulbure a migraţiilor, iar „migratorii” veacului XVII erau vlahii.
Morala: Dacă ar fi existat un comitet de redacţie care să-şi facă treaba, recenzenţi de specialitate – aşa cum se pretinde revistelor de specialitate care visează „indexarea” – atunci acest articol (care este, cel mult, un „conspect” stângaci din Brezeanu) nu ar fi apărut, iar Ginel nu ar fi pretins că ar putea fi, vreodată, „cercetător”.
Dar cu Caru ce-aţi avut?...
miercuri, 24 iunie 2009
De neamul moldovenilor
Ştiu că podurile de flori au prins pânză de paianjen, mai ales de când dincolo de Prut poţi fi arestat doar pentru faptul de a poseda un paşaport românesc, iar preţul unei vize este de două ori salariul mediu pe economie. Au trecut aproape două decenii de la ceea ce numim, din comoditate, Revoluţie - iată, deschidem balul! - iar vremea entuziasmelor a trecut şi ea. Acum doar ne crizăm, ne întrebăm care miniştri ar fi mai corupţi (ai PNL, sau a avortonului de coaliţie la putere) şi deplângem că PNT este o jumătate de EBa, mai simplu - "o ţâţă".
Dacă vremea entuziasmului s-a dus, sper că nu şi vigilitatea. Cu un interes, să zicem, pur "intelectual", am asistat mirat la dizolvarea Parlamentului moldovean în absenţa unui singur vot; atât a lipsit comuniştilor să numească un nou preşedinte şi să aibă ţara la discreţie, în următorii 4 ani. A trecut, deci, şi vremea "cozilor de topor" (expresie foarte reuşită şi foarte "moldovenească"); cine ar fi crezut?...
Nu. Nu putem să-i ajutăm pe românii de dincolo de Prut în nici un fel concret. Nici nu ştiu dacă cineva mai aşteaptă un "ajutor concret". E timpul să se ajute singuri, respectiv să se exprime clar şi limpede. Tot ceea ce putem face este să nu le răsplătim eforturile şi - uneori - sacrificiul cu indiferenţă, să le arătăm că ne pasă, că nu sunt singuri pe lume.
În ceea ce mă priveşte, nu cred în "naţionalism", nici măcar într-unul "luminat"; cred însă în "identitate", în existenţa prin cultură, cred în memorie şi în decenţă; or, ideologiei "poporului moldovean" exact decenţa îi lipseşte.
Nu ştiu cum aţi perceput voi evoluţia din ultimii ani ai "Moldovei"; discuţiile în mass-media românească sunt mai degrabă sumare, rezumându-se la comentariul evenimenţial (evenimentele din 7 aprilie, de exemplu). Eu am "semnele mele". Unul dintre ele se numeşte editura "Cartier", de la Chişinău (http://www.cartier.md/), care a fost prezentă şi la ultima ediţie a Bookfest. Este una dintre editurile de limbă română (bună! mă rog - cu mici scăpări) cele mai meritoase ale ultimilor ani. Este, de fapt, exact "semnul" pe care îl aşteptam: că vechea separaţie - marcată lingvistic - nu mai există. Acesta este sensul "unirii", pentru mine.
Am primit aseară, de la Sergiu Musteaţă, link-ul noului site al Asociaţiei Istoricilor din Republica Moldova. Vi-l comunic şi dv, în boxul alăturat (vezi "Situaţia politică...", Declaraţia din 20 iunie).
Dacă vremea entuziasmului s-a dus, sper că nu şi vigilitatea. Cu un interes, să zicem, pur "intelectual", am asistat mirat la dizolvarea Parlamentului moldovean în absenţa unui singur vot; atât a lipsit comuniştilor să numească un nou preşedinte şi să aibă ţara la discreţie, în următorii 4 ani. A trecut, deci, şi vremea "cozilor de topor" (expresie foarte reuşită şi foarte "moldovenească"); cine ar fi crezut?...
Nu. Nu putem să-i ajutăm pe românii de dincolo de Prut în nici un fel concret. Nici nu ştiu dacă cineva mai aşteaptă un "ajutor concret". E timpul să se ajute singuri, respectiv să se exprime clar şi limpede. Tot ceea ce putem face este să nu le răsplătim eforturile şi - uneori - sacrificiul cu indiferenţă, să le arătăm că ne pasă, că nu sunt singuri pe lume.
În ceea ce mă priveşte, nu cred în "naţionalism", nici măcar într-unul "luminat"; cred însă în "identitate", în existenţa prin cultură, cred în memorie şi în decenţă; or, ideologiei "poporului moldovean" exact decenţa îi lipseşte.
Nu ştiu cum aţi perceput voi evoluţia din ultimii ani ai "Moldovei"; discuţiile în mass-media românească sunt mai degrabă sumare, rezumându-se la comentariul evenimenţial (evenimentele din 7 aprilie, de exemplu). Eu am "semnele mele". Unul dintre ele se numeşte editura "Cartier", de la Chişinău (http://www.cartier.md/), care a fost prezentă şi la ultima ediţie a Bookfest. Este una dintre editurile de limbă română (bună! mă rog - cu mici scăpări) cele mai meritoase ale ultimilor ani. Este, de fapt, exact "semnul" pe care îl aşteptam: că vechea separaţie - marcată lingvistic - nu mai există. Acesta este sensul "unirii", pentru mine.
Am primit aseară, de la Sergiu Musteaţă, link-ul noului site al Asociaţiei Istoricilor din Republica Moldova. Vi-l comunic şi dv, în boxul alăturat (vezi "Situaţia politică...", Declaraţia din 20 iunie).
luni, 8 iunie 2009
Reprezentativitate
Discuţii, aseară, pe tembelizor, că alegerile pentru Parlamentul European nu ar fi reprezentative; că o prezenţă la urne de sub 30% nu ar putea să autentifice numele listate... Că Europa nu i-ar putea lua în serios... Parcă noi putem.
În ciuda dezabuzării pe care au produs-o, rezultatele alegerilor din 7 iunie sunt oglinda fidelă a pentru The Land of Choise. Nu cunoaşteţi pipiţe care pasc iarbă în cârciumi de fiţe? E suficient să faceţi o plimbare la Mall (pe alese) şi să le admiraţi ghearele roz. Nu cunoaşteţi bătăuşi cu lanţuri mari de aur, care vorbesc tare despre Dumnezeu? Nu cunoaşteţi poeţi care rimează numai la Ceauşescu, în costume albe, ca să pară mai slabi, şi cu largi ochelari de soare, să nu le vedem ochii de carton?
Prin ce ar fi Eba, Gigi şi Vadim mai puţin reprezentativi decât Renate Weber sau Adrian Severin (cel recomandat de Vangelie)? Şi unde se discută aceasta? La televiziunile de ştiri??... Când a fost săltat Gigi (din greşeală?) ne-au ţinut zile în şir cu „directe” din Pipera, ca la sfârşitul lumii. Se îndoia cineva că Gigi nu va sta în închisoare? Poate caprele din Redacţie, după un consum excesiv de iarbă.
Şi apoi – cum ar putea fi nereprezentativi, când jumătate din votanţi nu a terminat liceul? Intelectualii au stat acasă, supăraţi pe lume, iar oamenii de afaceri s-au relaxat la invitaţia doamnei ministru.
Land of Choise... Of course! Bad choise...
În ciuda dezabuzării pe care au produs-o, rezultatele alegerilor din 7 iunie sunt oglinda fidelă a pentru The Land of Choise. Nu cunoaşteţi pipiţe care pasc iarbă în cârciumi de fiţe? E suficient să faceţi o plimbare la Mall (pe alese) şi să le admiraţi ghearele roz. Nu cunoaşteţi bătăuşi cu lanţuri mari de aur, care vorbesc tare despre Dumnezeu? Nu cunoaşteţi poeţi care rimează numai la Ceauşescu, în costume albe, ca să pară mai slabi, şi cu largi ochelari de soare, să nu le vedem ochii de carton?
Prin ce ar fi Eba, Gigi şi Vadim mai puţin reprezentativi decât Renate Weber sau Adrian Severin (cel recomandat de Vangelie)? Şi unde se discută aceasta? La televiziunile de ştiri??... Când a fost săltat Gigi (din greşeală?) ne-au ţinut zile în şir cu „directe” din Pipera, ca la sfârşitul lumii. Se îndoia cineva că Gigi nu va sta în închisoare? Poate caprele din Redacţie, după un consum excesiv de iarbă.
Şi apoi – cum ar putea fi nereprezentativi, când jumătate din votanţi nu a terminat liceul? Intelectualii au stat acasă, supăraţi pe lume, iar oamenii de afaceri s-au relaxat la invitaţia doamnei ministru.
Land of Choise... Of course! Bad choise...
marți, 21 aprilie 2009
Solidaritate
Hristos a'nviat!
Am primit duminică o declaraţie a Asociaţiei Istoricilor din Republica Moldova, pe care o puteţi citi folosind link-ul alăturat.
Am să mă abţin de la comentarii personale, considerând că link-ul postat exprimă deja un punct de vedere.
Dacă cineva doreşte să se exprime (mai ales asupra metodelor concrete prin care ne-am putea ajuta colegii de dincolo de Prut) este rugat să mă contacteze (esteo60@yahoo.co.uk) pentru a primi drepturi de scriere pe blog.
Am primit duminică o declaraţie a Asociaţiei Istoricilor din Republica Moldova, pe care o puteţi citi folosind link-ul alăturat.
Am să mă abţin de la comentarii personale, considerând că link-ul postat exprimă deja un punct de vedere.
Dacă cineva doreşte să se exprime (mai ales asupra metodelor concrete prin care ne-am putea ajuta colegii de dincolo de Prut) este rugat să mă contacteze (esteo60@yahoo.co.uk) pentru a primi drepturi de scriere pe blog.
marți, 7 aprilie 2009
Cu bodyNgard
Aeroportul Băneasa. Un avion mare, kaki-n albastru, aterizează cu scrâşnet. Maşini negre bâzâie pe pistă. O trompetă răguşită dă onorul. Din cala avionului este coborâtă o cutie. În cutie – un căpitan. Un vultur, se zice. Căzut în Afganistan.
Oiţele rumegă sub balcon, în vis-à-vis de pistă, şi-şi fac de lucru: Be-e-e-e-e!!!! Încă se mai aude o trompetă.
Un grup de tineri ingineri români primesc, la Geneva, premiul cel mare al Salonului internaţional de inventică. Au făcut o drăcie de scanner care face inventarul unui camion fără să te sui în el. Iubitele lor de la Bucureşti ţopăie, beau şampanie şi se uită la televizor. Pe Fir e o problemă: se aude-e-e-e-e doar Gene-e-e-e-e-va.
La Chişinău comuniştii au câştigat a treia oară la rând alegerile parlamentare. Viitorul guvern va fi comunist. Viitorul preşedinte va fi tot comunist. Pe străzi – tineri agitaţi, probabil drogaţi, strigă ceva în medio-moldovenească. Din tumult răzbate doar Freeeee-e-e-e-e Gigi-i-i-i-i-i-...
Dar pe cine să te superi? Pe nişte oi?... Oile nu vorbesc, doar beheie. Iar când totuşi vorbesc îţi trimit mesajul vrânceanului şi al ungureanului: Ba-a-a-a-a-ga-ţi minţile în cap şi banii la bancă! Că poţi să ai şi casă, şi cavou.
Oiţele rumegă sub balcon, în vis-à-vis de pistă, şi-şi fac de lucru: Be-e-e-e-e!!!! Încă se mai aude o trompetă.
Un grup de tineri ingineri români primesc, la Geneva, premiul cel mare al Salonului internaţional de inventică. Au făcut o drăcie de scanner care face inventarul unui camion fără să te sui în el. Iubitele lor de la Bucureşti ţopăie, beau şampanie şi se uită la televizor. Pe Fir e o problemă: se aude-e-e-e-e doar Gene-e-e-e-e-va.
La Chişinău comuniştii au câştigat a treia oară la rând alegerile parlamentare. Viitorul guvern va fi comunist. Viitorul preşedinte va fi tot comunist. Pe străzi – tineri agitaţi, probabil drogaţi, strigă ceva în medio-moldovenească. Din tumult răzbate doar Freeeee-e-e-e-e Gigi-i-i-i-i-i-...
Dar pe cine să te superi? Pe nişte oi?... Oile nu vorbesc, doar beheie. Iar când totuşi vorbesc îţi trimit mesajul vrânceanului şi al ungureanului: Ba-a-a-a-a-ga-ţi minţile în cap şi banii la bancă! Că poţi să ai şi casă, şi cavou.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
