11 august 2012. A venit ploaia şi a mai spălat tensiunea ce
ne intrase în pori. A rămas mizeria marginală a dezamăgirii şi dezgustului.
Sâmbătă. Adică între punerea sub acuzare a unui ministru,
joi, aruncarea pe piaţă a unor interceptări a doi ministri, vineri, ziua de
luni când vom merge iarăşi la serviciu şi cea de marţi când Curtea
Constituţională intră în sedinţă de urgenţă, pentru o erată la erată.
Complicate zile, greu de povestit. Cel mai simplu estă că azi este data
interstelară zero, fiindcă Barca joacă la Bucureşti. Restul este complicat şi
nu se lasă portretizat, poate fiindcă desenul care iese nu poate fi privit.
În zilele de dinaintea referendumului, când netul gâfâia de
atâtea link-uri veninoase, se sugera voios că noul guvern român juca pe mâna
Rusiei; argumentul, penibil dincolo de cuvinte, era că Vocea Rusiei era singura
instanţă media internaţională care îi lua apărarea. Nu am să demontez aici
logica supurândă, fiindcă nu vreau să vă jignesc inteligenţa. Dar zilele trec,
iar bârfa mizerabilă se împlineşte în mereu alte fapte, în felul ei pervers.
Nu am să mă întorc la începuturile „loviturii de stat”,
adică aproximativ acum o lună (ce greu trece timpul, vara asta...), nici asupra
furtunii de luări de poziţie a diverşilor responsabili internaţionali. Am pus
atunci acele texte pe seama unei îngrijorări fireşti şi a lipsei de informare. „România
a făcut un pas înapoi de pe marginea prăpastiei...”. Nu prea am înţeles
dramatismul exprimării; adică noi umblam pe marginea prăpastiei, iar pe d-l
Barosso îl lua ameţeala. Mă aşteptam totuşi ca după exprmarea la vot să vedem
frunţi mai limpezi, mai clarificate asupra situaţiei de la Bucureşti. Dar nu...
D-l Barroso recidivează, vineri, cerând guvernului român să
transmită Curţii Constituţionale listele electorale „fără nici o întârziere
nejustificată” (without undue delay),
deşi mai sunt 20 de zile până la termenul prescris. Ponta a răspuns atât de
elegant cât mai este posibil, că probabil d-l Barroso nu cunoaşte termenul până
la care acele liste trebuie predate.
Pentru a nu-şi închipui cineva că d-l Barroso vorbeşte de
unul singur, astăzi apare ştirea că Departamentul de Stat al SUA a transmis
Bucureştiului că acţiunile noului executiv român „periclitează
la-la-la”. Ei, na...
Am auzit tot mai des, în ultima vreme, opinii – exprimate de
oameni de o anume notorietate – conform cărora România nu mai este, pe
eşicherul mondial, decât un rezervor de muncă ieftină, sau un furnizor de
poziţie strategică (câtă este). Nu am iubit niciodată graba celor care
construiesc scenarii sumbre plecând de la câteva informaţii disparate; de data
aceasta însă mi-a trecut şi mie prin cap prostia... Dacă negociază pe spinarea
noastră? Nu s-a mai întâmplat? Nu este posibil?... Posibil este orice.
Nu ştie nimeni viitorul, nici măcar cei care vorbesc
sistematic în numele lui („Nu mă va învinge niciodată...”). Un singur lucru pot
să le garantez celor interesaţi: indiferent care va fi soarta României în
viitorul proxim, o vom accepta cu fatalismul cunoscut, dar vom supravieţui,
fiindcă suntem supravieţuitori; asta ştiu, vorbind despre trecut. Şi mai ştiu
ceva: indiferent că ni se pregăteşte sau nu o altă Ialta, românii nu vor iubi
niciodată Rusia (nu mă refer la ruşi – este altă chestiune!), fiindcă nu ai cum
să iubeşti pachidermul care te striveşte. Aliat sau duşman declarat, Rusia
reprezintă un pericol letal.
Dincolo de speculaţii, sincronul dintre Bruxelles şi
Washington va împinge societatea românească într-o direcţie detestabilă: cea a
naţionalismului. Ce alternativă rămâne în faţa calculului rece în care
interesele noastre nu există? Suntem, cum s-a spus, o piaţă de muncă ieftină şi
o poziţie strategică negociabilă. Nu sunt sigur că doresc să trăiesc acele
zile. Dar poate nu este cazul.
Adevăraţii stăpâni sunt slugi perfecte. Acesta este Băsescu:
o slugă care nu şi-a terminat misiunea. Doar că eu am detestat totdeauna şi
slugile, şi stăpânii, indiferent de consecinţe.
Este o conditie apriorica si de necontestat ca ori ce conducator al romanilor sa fie obidient fata de puterile straine. Daca nu asculta,ba ii taie capul,ba il inpusca si tot asa...( daca i-mi aduc bine aminte,GLOBALIZAREA a inceput cind eram copil,acm vreo patruzeci si cinci de ani,cind cu limba ESPERANDO ....)
RăspundețiȘtergere