Cocalarul de Huniedooara

Din ciclul De mitocani nu avem nevoie; mitocani suntem şi noi, voi povesti astăzi despre o specie de investitor sălbatic, cocalarus huniedoriensis, care se înmulţeşte cu păduchii, adică repede şi cam peste tot, punând în pericol ecosistemul.
Deşi nu mai prea urmăresc emisiunile TVR1 de multişor, pentru a uita, măcar la mine acasă, de depresia moştenirii culturale a Împuşcatului, s-a întâmplat să trec, într-una din serile trecute, pe acolo. Mi s-a părut că ar fi vorba despre arheologie şi am stat. Nu. Era vorba despre ciuperci; despre ciupercile la care visase un investitor din specia menţionată. Specimenul – acelaşi în care ne punem speranţa cu toţii, să ne scoată din marasm – câştigase finanţare europeană pentru o ciupercărie, ca să... dea de lucru la oamenii dintr-un sat amărât. A obţinut omul o autorizaţie de construcţie, a plasat dosarul – şi a câştigat. Aici începe dramoleta. A vrut atunci cocalarus să şi construiască, dar a dat peste „vestigii” şi a anunţat autorităţilii (versiunea oficială). Au venit deci arheologii şi au început să-l jupoaie: să plătească 10 oameni pentru 10 zile (se arătau nişte „casete”, nu foarte impunătoare); apoi – 30 de oameni pentru 30 de zile... Şi s-a ales praful de frumuseţe de afacere de jumătate de bulion în Euro...
Să facem o socoteală: 10 zile a 10 oameni = 100 zile muncă ~ 3000 lei. Acelaşi calcul pentru 30 x 30 x 30 (= zi muncă; zona este vai de capul ei, se zice pe sticlă...) ~ 27000 lei. Total 30000 lei, adică 7500 Euros, adică 1.5% din 500000. Să fim serioşi... Orice proiect are în deviz capitolul „cheltuieli neprevăzute”, la care se pun minim 2%. De aici să i se fi tras „falimentul”?...
Nu. Problemele i s-au tras din prea multă şmecherie. Cinstitul investitor (aşa este prezentat pe sticlă) a obţinut autorizaţie de construcţie fără aviz de la Direcţia judeţeană de cultură. Cum s-a putut asta?... Numai prietenii ştiu. Mai cunoaştem. Situl arheologic Ciurel a fost ras, acum vreo trei ani, cu o autorizaţie de construcţie similară, fără aviz de la Ministerul Culturii (cum altfel? era monument istoric din grupa A!), în beneficiul unei biserici (jumate cât hotelul Hilton). Doar că la Bucureşti cei puşi să păzească patrimoniul sunt vorbiţi cu Lupul. La Huniedooara nu merge totdeauna.
... Nu aş fi scris despre această emisiune stupidă (Ochiul magic...), a unor realizatori penibili (no name), dacă nu mi-aş fi adus aminte despre o întâmplare de acum câţiva ani, de la Deva. Tocmai coborâsem cu telefericul de la Cetate, dar făceam parte dintr-un grup mare, care se aduna greu. Aşa că am rămas la cafeneaua de la poalele muntelui şi am ascultat – volens-nevolens, vorba răposatului Caragiu – o emisiunea radiofonică locală, un soi de talk-show cu intrări în direct, care toca tocmai arheologii din judeţ. Discuţia era în exact aceiaşi parametri pomeniţi mai sus, doar că încă şi mai virulent. Nu îmi venea să cred! Realizatorii făceau abstracţie de legislaţia în vigoare, înfierând cu mânie cocalară oameni care îşi făceau datoria, aceea pentru care sunt plătiţi de stat: să apere patrimoniul. Evident, era vorba despre alte cazuri, de acum ceva mai vechi. Şi era vorba despre un radio privat, nu de o instituţie de stat (care, cel puţin în principiu, ar trebui să apere interesele statului şi legisţia lui).
Acum... Sigur. Ne cunoaştem. Poate că nici arheologii nu sunt uşă de biserică. Sigur că evidenţa teritoriului a fost mereu împinsă către epoca de aur (aia de nu o să vină niciodată, pentru bunul motiv că a fost), şi că autorităţile locale, inclusiv cele din cultură, nu prea ştiu pe ce stau. Oricum, dragi cocalari: nici acea evidenţă nu se face singură, iar fără investiţii (priviţi bugetul pentru 2009 acordat culturii şi cercetării!)...
Din nefericire, cocalarul de Huniedooara nu este decât un nume pentru o specie foarte răspândită. Fiecare arheolog poate da exemple din biografia proprie.
Să vă relatez una dintre experienţele mele, alese deloc întâmplător, fiindcă are legătură tot cu TVR1. În februarie 1996 am fost scos în stradă, la propriu, adică în faţa Muzeului Naţional, pentru că începuseră lucrări de aducţiune apă pentru ceea ce avea să fie Bancorex (un nume plăcut auzului nostru); lucrare neautorizată, fără aviz de la patrimoniu. Excavatoarele loviseră în plin zidurile Hanului Constantin Vodă (Brâncoveanu, dacă aţi auzit... un neica nime’ căruia îi datorăm singurul stil arhitectonic românesc de la începuturile epocii moderne), şi dacă nu intervenea un grangure de la Poliţia Capitalei (ghinion: e în vecini, două case mai încolo) le mâncau fără probleme, deşi erau ziduri temeinice, de un metru lăţime. Şi încep săpăturile de salvare, într-o zloată de martie de toată frumuseţea (jumătate de zi scoteam apă din şanţuri...). Şi apare şi prezidentul Iliescu, să se interesez cum merg lucrurile... Şi, fireşte, apare şi un plotonier de la TVR, cu întrebări piezişe şi zâmbet unsuros. Apoi, seara, văd „reportajul”. Ne-a măcelărit! Noi, arheologii, eram puroiul din obrazul patriei, cei care se opun progresului!... A doua zi ne scuipau trecătorii, în şanţ. La propriu. Cu balele lor dornice de capitalism. Poate aveau bani la Bancorex...

În rest - cocalarul e patriotul naţionale şi foloseşte des cărămida. E mândru că e huniedoreeean şi se trage direct din Decebal şi Traian. Un experiment...