luni, 8 iunie 2009

Reprezentativitate

Discuţii, aseară, pe tembelizor, că alegerile pentru Parlamentul European nu ar fi reprezentative; că o prezenţă la urne de sub 30% nu ar putea să autentifice numele listate... Că Europa nu i-ar putea lua în serios... Parcă noi putem.
În ciuda dezabuzării pe care au produs-o, rezultatele alegerilor din 7 iunie sunt oglinda fidelă a pentru The Land of Choise. Nu cunoaşteţi pipiţe care pasc iarbă în cârciumi de fiţe? E suficient să faceţi o plimbare la Mall (pe alese) şi să le admiraţi ghearele roz. Nu cunoaşteţi bătăuşi cu lanţuri mari de aur, care vorbesc tare despre Dumnezeu? Nu cunoaşteţi poeţi care rimează numai la Ceauşescu, în costume albe, ca să pară mai slabi, şi cu largi ochelari de soare, să nu le vedem ochii de carton?
Prin ce ar fi Eba, Gigi şi Vadim mai puţin reprezentativi decât Renate Weber sau Adrian Severin (cel recomandat de Vangelie)? Şi unde se discută aceasta? La televiziunile de ştiri??... Când a fost săltat Gigi (din greşeală?) ne-au ţinut zile în şir cu „directe” din Pipera, ca la sfârşitul lumii. Se îndoia cineva că Gigi nu va sta în închisoare? Poate caprele din Redacţie, după un consum excesiv de iarbă.
Şi apoi – cum ar putea fi nereprezentativi, când jumătate din votanţi nu a terminat liceul? Intelectualii au stat acasă, supăraţi pe lume, iar oamenii de afaceri s-au relaxat la invitaţia doamnei ministru.
Land of Choise... Of course! Bad choise...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu