Oranjet

Mare dezbatere naţională: Mircea Geoană a fost bătut de vrăjitorii lui Băsescu!
Să fie bine? Să fie rău?
În discuţia publică au ajuns materii prin natura lor „esoterice”, care deci nu sunt sau nu ar trebui discutate „în public”. Reacţiile sunt pe măsură. Bunicuţa Iliescu a dat cu bunul simţ de pământ, cum făceau soldaţii cu basca, întrebând: Ne întoarcem la Nostradamus? Întrebarea e bună doar dacă nu este retorică.
Pentru a nu lăsa loc de intrepretări, personal nu am făcut niciodată o pasiune din proorocirile lui Nostradamus, ca pentru oricare text din specie (Apocalipsa, de exemplu), iar soarta eroilor antici care vedeau viitorul este suficient de penalizatoare pentru a înţelege că genul acesta de cunoaştere nu este dezirabil. Doar că „parapsihologia” nu se reduce la previzionarea viitorului, ci la tot ce este „ocult” şi „nenatural” (cuvânt nefericit). Că marile puteri militare ale secolului XX au acordat atenţie fenomenelor împachetate în noţiune – chiar nu este un secret; ele s-au ocupat cu neagră seriozitate de tot ceea ce pentru „cetăţean”, educat în spiritul „raţiunii”, sună prosteşte, precum telepatia, telekinezia, ubicuitatea sau fenomele UFO. Într-o tradiţie perfect clasică, cetăţeanul este „raţional”, lăsând celor mai obscure filiale ale puterii „prostiile”, la concurenţă cu babele şi escrocii (cei de jos, fiindcă cei cu adevărat şcoliţi sunt fruntaşii academiilor militare).
Nu asta este problema! Problema este că afacerile „esoterice” sunt şi trebuie să rămână astfel; o discuţie „democratică” despre esoterism este la fel de neavenită precum o dezbatere despre Big Bang (Big Band sau Big Brother fiind mai adecvate). Că puradeii lui Băsescu trecuseră de la orajadă la movulită – am remarcat, mai ales spre finalul campaniei electorale, fiindcă era imposibil să nu-l văd pe premierul răspopit în culori de budoar, zâmbind diafan şi – evident – „pozitiv”. Doar că asemenea atitudini trebuie clasate, în spaţiul public, prin ridiculizare, nu prin mirajul magiei. Fiindcă doar un tăntălău poate crede că valorează mai mult cu o culoare la modă, şi doar un prostănac ar putea fi gelos pe garnitura vestimentară a adversarului. Asta nu mai este parapsihologie. E paraplegie, paranghelie, paralogie – orice altceva.
Nu mă îndoiesc, şeful senatului a trăit toată viaţa cu sentimentul că lipseşte ceva. Şi nu era postura de locatar la Cotroceni. Era lipsa de bărbăţie. S-a mai spus. Nu inovez nimic şi nici nu încerc. Dar că pentru asta nu sunt vrăjitorii de vină, ci ursitoarele. Am ajuns desigur la misoginismul originar, unde tot ce este de bine, precum „bărbăţia” (sună mai bine în latină, dar tot acolo duce), de la virilitate vine, iar sursele răului sunt părţile femeieşti. Sigur, e perfect „iraţional”. Să o ia d-l Geoană ca metaforă a lipsei de noroc. Adică sfaturi proaste.
Oricum, mai are o şansă: să poarte violet la congresul partidului, să vadă cât succes poate mulge de la o culoare, şi aia de împrumut...
Prefer să închei cu ceea ce eventual merită repetat, dar care încă nu s-a spus despre campania prezidenţială:

Amurg de toamnă violet ...
Pe drum e-o lume leneşă, cochetă;
Mulţimea toată pare violetă,
Oraşul tot e violet.