Emil Bock

Am trecut prin Bucureşti ca un nor de ploaie, repede şi cam peste noapte.
Sigur, venind în capitală nu aveam cum să nu calc pe Lipscani, să văd cum se mai veseleşte poporul în criză. Pe treptele Băncii Naţionale - târg de carte. Ciudat şi ameninţător... Alte hârtii nu mai au?... În fine, m-am uitat şi pe câteva titluri (vara arareori apuc să citesc mai mult de câteva poze, eventual şi vreo două profile), şi mi-am dat seama că zvonurile cu exploziile solare sunt adevărate. Iată un titlu de carte: Emil Bock - Apocalipsa. Consideraţii asupra Revelaţiei lui Ioan. Uau! Semnele sfârşitului sunt aprope: la tarabă se dau bonuri fiscale, poliţiştii nu mai sunt prieteni cu şuţii, Bunicuţa îl laudă pe Crin, Băse a plecat de la Cotroceni şi s-a călugărit, Tăriceanu creşte în sondaje, iar la intrarea dosnică a MNIR nu mai merge aerul condiţionat...
Semne ar fi şi altele: francezii nu mai colecţionează minorităţi, nici măcar pe cele care le învaţă limba (Si'l vous plait, mesieur!), Pitsi s-a certat cu Patronul (dar se aude că şi-a aruncat zarurile!), iar Bucureştiul este anunţat de Oxford Economics (Comics?) drept cel mai prosper şi expansiv oraş european al următorului cincinal.
Acestea fiind zise - eu plec la ţară, ca să mai trăiesc ceva. Vă pup! Poate vă şi scriu. Dacă merge netul la ţară...

PS: Am ajuns şi acasă, să fac bagajul. L-am facut (mă rog, cumva) şi am dat drumul la teveu. Am luat-o la plimbare, în pas alert, peste butoane. Am găsit nişte extratereştri urâţi, cu rât solzat şi gene de titan, care se pupau cu foc, amigdală-n amigdală. Presupun că o fac normal, ca oamenii, nu ca măgarii. Nici extratereştrii nu mai sunt ce erau... Pe vremea mea - ea lua o pastilă şi rămânea el să scoată copilu de la microunde...