The Reader

Tocmai am văzut The Reader. Un film suficient de celebru pentru a găsi referinţe pe net despre el. Nu am să fac un comentariu, fiindcă nu sunt critic de film şi nu am timp (sau chef?) de aşa ceva. Am să spun numai că este un film despre salvarea prin cultură; viaţa - istoria deci - în sine este hâdă, absurdă şi inacceptabilă; doar povestită - istorisită deci - capătă sens şi poate face lucrurile suportabile, dacă nu tocmai sublime.
Întâmplarea face ca ideea filmului să se potrivească cu ceea ce aveam de comentat. Deşi aparent fără nici o legătură.
Un prieten m-a sunat, în prima parte a lunii august, să-mi spună că are o expoziţie de pictură şi grafică la Mogoşoaia. Eram atunci într-o călătorie (să zicem de servici, fără a uita vorbele lui Damian: "Noi suntem plătiţi ca să practicăm un hobby") prin Dobrogea şi i-am spus că e puţin probabil să ajung la Mogoşoaia în timp util. Iată însă că în acest week-end am vizitat-o pe Alexandra la Corbeanca, şi am realizat că sunt la două accelerări de palat, aşa că sâmbătă dimineaţa am ajuns acolo. O vreme superbă - încă, fiind devreme -, mulţi turişti, prea multe maşini acolo, în curtea domnească, dar tot era frumos. Expoziţia personală a lui Florin era la Cuhnie, o bijuterie arhitectonică în sine.
Sincer, m-am dus fără mari speranţe. Aşa că am fost surprins de ceea ce am văzut. În viaţa de toate zilele Florin Mihai este un... funcţionar. La ce te poţi aştepta? În nici un caz la aşa o luptă cu sine! Priviţi imaginea alăturată. Este un autoportret (nu m-am uitat la titlu; nu ştiu dacă contează) cu două feţe: O postură şi o lumină cristică, de o parte, de partea cea înaltă. Un înger decăzut şi un rebel - pe cealaltă, pândind din vintre, precum viaţa şi moartea.
Nu ştiu dacă am descoperit un "mare artist"; am descoperit însă cu siguranţă un artist. Cum se recunoaşte un artist? Simplu. Este un om care nu acceptă realitatea "aşa cum este"; el o imită, o maimuţăreşte, o contorsionează, o sfâşie, o disecă, o împăiază, o înjură şi o divinizează.
Vestea proastă este că această expoziţie se închide pe 3 septembrie, adică vineri. Sigur, am ajuns prea târziu, într-un sens. Vestea bună este că despre Florin Mihai vom mai auzi, cu exagerările lui, cu spaimele lui, cu anatemele lui şi, de ce nu, cu bonomia lui.