duminică, 30 ianuarie 2011

Drept la cuvânt


Sunt zile „de alea”. Dimineaţă creşte la geam o ciupercă mare, roşie. După un minut – altă belea: vine un vânt mare, cum nu s-a mai văzut, şi sparge toate geamurile. Floarea cea mai mare cade de pe pervaz şi se fărâmă. Imediat apoi se ia curentul, iar pe la prânz de ia şi apa. E o zi „de aia” şi încă nu a trecut. Când să iei masa de prânz – te ia o greaţă mare şi nu-ţi mai trebuie nimic, iar pisica vomează. După-amiază, pe la patru, iţi ies nişte bube mari pe faţă, cum nu ai avut nici în adolescenţă. Ce zi... Cum se pot întâmpla atâtea belele într-o singură zi? Nici seara nu e mai bună. Ţi se ia pielea de pe braţe ca de pe şarpe, ţi-a căzut o ureche şi bine că nu mai vezi nimic – e deja întuneric, nu e curent şi nu te poţi vedea în oglindă (dar, totuşi: unde-o fi Oglinda?). Apoi îţi aduci aminte de un banc din copilărie: Ghici ce i-a trecut lui Iţik prin cap?... Un glonte!
Şi atunci ai înţeles. Ciuperca, deci!... Nu doare, fiindcă aşa spune şi înţelepciunea populară, că prostia nu doare. Te zdrobeşte doar, dar se întâmplă fulgerător şi nu doare. Doar uimirea e mare. Cam cât ciuperca de azi dimineaţă.
Aşa mi-a fost mie ieri. Bine că s-a dus. Mi-am adus aminte diverse lucruri, la început într-o ordine de vis, dar nu am să vă chinui şi am să le re-ordonez...
Acum vreo două săptamâni Florela Vasilescu lansa pe blog-ul propriu „dezbaterea” numită, gingaş, „MNIR şi monopolul în arheologie”. Cestiunea zilei a fost prilejuită de o lege publicată în 31 decembrie 2010 (dovadă că în ţara aceasta nu prea este recomandat să te relaxezi), şi căreia, din necesităţi argumentative, va trebui să-i dezvălui tot numele monstrous:
Legea 278 din 24 decembrie 2010 [în ajunul Crăciunului!] privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.
Un aliniat nou a a tras atenţia arheologilor: „Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă nu se aplica pentru serviciile de cercetare şi descărcare de sarcini arheologice pentru patrimoniul arheologic şi siturile arheologice. Lucrările vor fi realizate de către Muzeul Naţional de Istorie a Romaniei şi de celelalte instituţii muzeale legal abilitate”.
Cei care încă nu ştiu îşi pot imagina cu uşurinţă ce a ieşit. S-au lipit de subiect câteva zeci de colegi din ţară, care mai de care mai scandalizaţi şi mai îngrijoraţi de viitorul arheologiei româneşti, iar unii chiar destul de vehemenţi faţă de prezumtivele maşinaţiuni ale diabolicului MNIR. Cea mai „curajoasă” interpretare a textului legal era că MNIR a instituit, prin mâna unor parlamentari (sic! legea nu a făcut obiectul avizării la Ministerul Culturii), un monopol al cercetării arheologice. M-am lipit şi eu de lampă, ca un tăntălău autentic, încercând să argumentez că este sigur o supra-interpretare, atâta vreme cât cercetările sistematice nu se atribuie pe SEAP, mecanismul de autorizare fiind cu totul altul. Florela – nimic. Ca o ştiristă de top, făcea „rezumatul” tuturor tâmpeniilor debitate în ultima oră, ajungând, negreşit, la concluzia din titlu: MNIR a impus monopolul... Acum – să fim serioşi (îmi spuneam, enervat): Florela nu-i o proastă. Este o „ştiristă”, în slujba unui „mogul”, ştim noi care, dar de ce o face pe proasta? E în „misiune”, nu? Şi nu vorbeşte cu vocea ei, dacă a avut vreodată aşa ceva.
Pe 17 ianuarie biroul de presă al Ministerului dă un comunicat care nu este decât încă o perdea de ceaţă (http://www.cultura.ro/News.aspx?ID=1652), păstrând în subtext ideea „monopolului”, degrevându-se de orice responsabilitate. Era un pas în plus, pentru opinia publică, fiindcă începeam să înţelegem că şopârla legală nu avea legătură cu d-l ministru. Dar atunci – cine era în spatele misteriosului amendament parlamentar?...
A doua zi, pe blogul Florelei, ia poziţie „Mircea” (ei, cine, Mircea...): „este trist ca niciunul din arheologii, cu drept de cuvant, de la MNIR nu a luat o pozitie onesta. Trist pentru comunitatea arheologica, dar mai ales pentru acea institutie” (n.b.: punctuaţia în original). Nu este deloc clar care ar fi acei arheologi din MNIR care au drept la cuvânt, şi cam care ar fi fost poziţia onestă (a ghiocelului? dar ce am greşit, bădie?... ca să recunoşti ceva ar trebui întâi să cunoşti). Un singur lucru este adevărat, şi este mesajul de citit: este trist (...) mai ales pentru această instituţie. Asta numesc eu un meşter adevărat: să fii tartorul ministerul, de vreun deceniu bun, îngerul prea păzitor al argeologiei româneşti, dar să arăţi cu degetul la prostul clasei, şi să te mai şi creadă toată lumea... Bijuterie!
În aceeaşi zi aflu două lucruri, ambele legate de Mihaela Simion: numărul 1: candidează la postul de director general al MNIR (notă: am uitat să respir cam un minut); numărul 2: există un ordin comun al miniştrilor Culturii şi Transporturilor, prin care lucrările de investiţii (din domeniul transporturilor, desigur) sunt coordonate de MNIR (notă: nu am găsit documentul în surse publice); autorul moral al isprăvii – aceeaşi Mihaela... Evident, nu în calitate de muzeograf IA ar fi putut face acest lucru, ci în calitate de fost consilier al fostului ministru.
Ieri a fost ziua vocilor:
Vocea 1: Cât despre dilema voastra managerială - nu vă invidiez, oricum ar fi ieşiţi rău.
Vocea 2: Pe numirea comisiei au fost lupte ca la Plevna. S-a făcut şi desfăcut comisii precum contractele de antrenoriat de la Steaua...
Vocea 3: Lucrarea ei?... Un tratat de management făcut cu copy-paste. Era valabil şi la muzeu, şi la aprozar.
Vocea 4: De ce mi-au dat notă mică?... Simplu: să nu intru la oral şi să se vadă că sunt mai bună! (vai!... dar se îndoia cineva?... o întrebare totuşi: bună la ce?).
Vocea 5: Crezi că se termină aşa?... Vor fi contestaţii, se vor face alte comisii...

În concluzie: nu iese fum fără foc. Ca regulă statistică, cel mai adesea pompierii sunt chemaţi de vecini, nu de victime. Nu lăsaţi chibrite la îndemâna copiilor; ar putea fi curioşi dacă butelia chiar explodează, sau este doar o poveste, precum cea cu Moş Crăciun. Nu aduceţi copiilor drept cadou pistoale, nici măcar de aluat, cumpărat de la gogoşerie cu un leu; ar putea mâncă excesiv, iar dacă nu a dospit destul face beleaua camorranită cronică în formă continuată.
Zicând ca Mircea şi trecând la lucruri serioase: Ernest Oberländer-Târnoveanu, directorul general al MNIR, are obligaţia morală, mai ales în faţa propriului colectiv, de a face public un punct de vedere al intereselor strategice ale MNIR, în materia cercetării arheologice. Să vedem despre cât „monopol” putem vorbi, fiindcă discuţia comportă nuanţe; doar că ele trebuie clarificate de vocea cea mai autorizată. Fiindcă, nu-i aşa? nu toată lumea are drept la cuvânt.
Pentru copiii noştri am totuşi un cuvânt: uitaţi păpuşereala, să nu vă spânzuraţi în funii, şi apucaţi-vă de treabă! De acea treabă pentru care v-aţi angajat întro instituţie de rang naţional. Arheologi sunteţi? Atunci faceţi arheologie şi lăsaţi politica celor necalificaţi. Că unii dintre noi sunt puşi în situaţia de a se amesteca şi în politică – este inevitabil. Dacă acest lucru totuşi trebuie să se întâmple, atunci asiguraţi-vă întâi că reprezentaţi interesele instituţiei unde aţi crescut, şi nu ale unor vameşi. În cazul dat, singura performanţă notabilă a Mihaelei este că a reuşit să pună toate tunurile pe MNIR. A meritat? Sunt sigur că vom afla.

4 comentarii:

  1. Deocamdata o mica-minuscula rectificare -
    "Mircea" care a comentat pe blogul meu este dl. Mircea Negru, arheolog, profesor la o universitate particulara cred.

    Nu numai un caine e scurt de coada ! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. "Nu doar un câine are coada tăiată", ar fi, mai pe româneşte. Acesta ar fi riscul de a te considera unic şi a semna în consecinţă (e.g. Florela, Mircea). Sigur, acuzaţia de "paranoia" este deja "probată", şi ar putea fi în bună măsură adevărat. Ni s-au arătat atâtea semne de rea-voinţă, încât ajungem să suspectăm, ca un trib din pădure, că toate fulgerele vin de la acelaşi zeu (vezi fenomenul de presă "Zeus"). Întrebarea mea rămâne: cine îşi permite să creadă că dreptul la cuvânt este limitat şi pe ce considerente?
    Nu am dorit să intru în substanţa malversaţiunilor cu autor cunoscut de la ultima şedinţă a Comisiei Naţionale de Arheologie, fiindcă argumentaţia ar fi fost cam prea lungă pentru gustul meu. S-a citit ACEL articol de lege, scos din context, şi s-a ajuns la concluzia că nu mai pot fi emise autorizaţii de săpătură, fiindcă MNIR are... monopol. Mă laşi??

    RăspundețiȘtergere
  3. Adică eu vorbesc de monopol acum două săptămâni, vineri SE AUDE că cineva pronunță același cuvânt în ședința CNA - iar asta demonstrează ca eu nu vorbesc cu vocea mea?

    RăspundețiȘtergere
  4. Aş fi fericit să te aud vorbind cu vocea ta. Ghici cine interpreta legea în sensul unui monopol al MNIR, la CNA? Ai 3 încercări. E greu să ratezi.

    RăspundețiȘtergere