Fiul de la ogor

Sunt sigur că mulţi dintre voi aţi auzit despre pilda Fiului rătăcitor. Sunt la fel de sigur că puţini o ştiu, de fapt. Apostolul Luca (15, 11) aminteşte păţania cu un tânăr neisprăvit, care a furat cardul tatălui şi maşina, şi dus a fost în ţări străine. A trăit acolo cu „femei desfrânate” şi, fireşte, după ceva vreme s-a întors, rupt în fund şi rupt de foame, punându-şi ţărână în cap şi cerându-i tatălui său să-l primească înapoi, fie şi ca argat. Spre supriza tuturor, gospodarul nu l-a pedepsit, ci tăiat viţelul cel gras şi a chemat lăutari, să se veselească.


Deşi pilda se numeşte a „fiului risipitor”, personajul central este fiul cel bun şi muncitor, care nu-şi lăsase tatăl niciodată, şi care nu-i ieşise din cuvânt, şi care, venind de la ogor şi auzind muzică, s-a înfuriat şi i-a reproşat tatălui tot ce vă puteţi imagina. Răspunsul înţelept (?) al tatălui, ducând subit discuţia spre arta prozelitismului, are mai puţină relevanţă aici. Revolta celui care a muncit o viaţă, şi se vede fără pensie – de pildă – este acel lucru de obicei sărit în comentariile bisericeşti.
Dacă vi se pare că parabola era valabilă într-o societate de mult apusă, am să vă aduc aminte un banc de acum câţiva ani.

Vasile dă ortu popii, şi ajunge în ceruri. Fusese om muncitor şi respectat, aşa că s-ar fi aşteptat la o promovare. În poarta raiului îl opreşte Sf. Petru şi-l întoarce din drum. Săracu Vasile, cu lacrimi în ochi, nu mai ştie ce să spună, când, peste umărul preasfânt, zăreşte pe Ion – dus şi el în acelaşi an, de Paşti -, beat mort, tăind bilete pentru o conferinţă despre Păcate. Prea-sfinte! izbucnii el. Păi Ion, beţivul satului, e în rai, iar pe mine, care am muncit toată viaţa, ca un rob, mă alungi ca pe un câine râios?... Normal, răspunse zâmbitor Sf. Petru... Mai ştii ce-ai spus când ţi-ai dat cu ciocanul în unghie?... Că Ion era un beţiv – ştim şi noi. Dar de câte ori ducea paharul la gură zicea „Doamne-ajută!”

Judecata istoriei este bizară, probabil fiindcă nebănuite sunt căile. Apostolul Luca ne-a dat pilda, povestindu-ne explicaţia tatălui, dar nu a considerat necesar să ne spună şi dacă Fiul-de-la-ogor a fost mulţumit de explicaţie. Probabil că nu. El a continuat să muncească, cu înverşunare, la câmp, sau în şopronul din spate, dând la nicovală, să sperie dracii, sperând cu înverşunare că munca lui se va răsplăti, asudând şi înjurând printre dinţi (să nu-l audă Sf. Petru). După veacuri, un alt evreu deştept a pus secera şi ciocanul în cruciş, şi a dat tonul la cântec: Sculaţi, voi oropsiţi ai vieţii! Iar Fiul-de-la-Câmp a crezut că venise şi vremea lui. Nu. Venise vremea să muncească şi mai abitir, pentru o zi îndepărtată în care copiii lui aveau să mănânce cât vor pofti, şi când toţi oamenii vor fi egali. Şi s-a dus şi asta, fiindcă într-o zi, din nou, a început să muncească să-şi plătească ratele la bancă. Nu ştie când a făcut atâtea datorii; ştie doar că copiii lui, neam de neam, vor trebui să muncească pentru a-i plăti lui datoriile. Unde a greşit?...

Nu l-aţi cunoscut pe Fiul-de-la-Ogor? Cum să nu?... E cam şters, nu-l vede nimeni, pentru că munceşte. Doar ochii lui mici – dacă eşti atent – licăresc ciudat, se rotesc frenetic, ca ochii de şobolan, înregistrând totul: de câte ori ai întârziat, dacă te-ai uitat după un bolero, dacă ai fumat o ţigară în loc interzis, dacă ai ochi albaştri, dacă scrii cu stânga, dacă ai cărarea pe partea cealaltă. Priveşte neîncetat, munceşte poticnit, dar neabătut, şi speră că ziua lui va veni. De ura lui nu vei scăpa, fiindcă nimic nu este pe măsura încrâncenării lui; i s-a făcut o nedreptate, şi pentru asta vei plăti. Tu şi toţi ai tăi!

Mai avem o singură speranţă. Ba nu: mai multe. Se zice că la anu’, prin iunie, vine Comeata. Dacă ne ratează, prin decembrie oricum soarele va intra în buricul Căii Lactee şi va sângera. Curentul electric se va opri, polii se vor inversa, iar părul vă va creşte pe picioare. Calendarul mayaş şi Nostradamus, deşi nu s-au cunoscut, au oprit ceasul istoriei în 2012, fiindcă marile spirite se întâlnesc.

Şi dacă nici acestea nu vor fi destul, atunci Încălzirea Globală îşi va face datoria şi va trimite un val uriaş, care va dărâma zidul de nedreptate al lumii! Iar dacă nici asta nu va fi de ajuns, atunci alegerile prezidenţiale din decembrie 2012 vor consemna sfârşitul lumii: Dănuţ Preşedinte! Din pubela istoriei va ieşi Elodia, legată la ochi, îmbrăcată cu Roba, dar în rest goală, cu Cântarul în mână, şi va cânta manele.

Doamne-ajută!